Primul antrenor al lui Bute „aruncă prosopul” pentru „Mister KO”: „Eu l-aș sfătui să se retragă” Votează și tu în sondaj

Primul antrenor al lui Bute
  • Publicat:
  • Actualizat:

Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a declarat, duminică dimineață, la Pechea, că și-ar sfătui fostul elev să se retragă din activitate, după meciul pierdut la puncte cu Jean Pascal, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Acum chiar îi acuz pe antrenori, stafful canadian, pentru că acum am văzut că acum Lucian a fost bine pregătit, ar fi avut multe disponibilități să facă un meci mare, însă din păcate n-a schimbat nimic, decât în ultima repriză, când a fost prea târziu. Cred că principalul vinovat este stafful canadian, putea să-l monteze mai mult în acest meci, putea să-i schimbe tactica, să-l obișnuiască să folosească și combinații, a lovit mult prea izolat și i-a permis lui Pascal să-și foloseacă calitățile fizice. Eu l-aș sfătui să se retragă. N-ar fi retragre rușinoasă, pentru că n-a pierdut într-un mod rușinos, a pierdut oarecum la limită, însă depinde cum se va simți el, ce va discuta cu stafful lui”, a declarat Păun.

Tatăl lui Lucian, Ștefan, a afirmat că fiul său a avut probleme la mâna stângă: „Luci a avut probleme la mâna stângă Nu a activat deloc cu ea, a activat ultima repriză. Dacă se băga cu stanga mai din timp avea mai mare succes, dar nu a putut din cauza operației. Din partea mea, aș zice să zice, până aici am mers, dar el decide”.

Dacă aș fi fost lângă ring, aș fi sărit acolo să-l ajut, cu siguranță, iar dacă eram în ring, vă dați seama, la un așa nivel, la totul sau nimic, la distrugere totală. Acum, capul sus, asta-i viața, cine-i mai bun câștigă, asta nu înseamnă că mâine ne oprim, nu mai boxăm. Vladimir Klitschko a pierdut chiar patru meciuri și acum e campion mondial, ăsta-i sportul!”, a spus la rândul său campionul la categoria grea Cristian Ciocan.

Pugilistul Lucian Bute a fost învins la puncte de canadianul Jean Pascal, într-un meci contând pentru centurile WBC Diamond și NABF la categoria semigrea, disputat, duminică dimineață, la Centre Bell din Montreal.

online survey

Lucian Bute ar fi trebuit să boxeze cu Jean Pascal la 25 mai 2013, dar meciul a fost amânat pentru 18 ianuarie, după ce pugilistul român a fost operat.

Mediafax

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000 de euro pe an
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17 MAI
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17 MAI
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×